Copyright 2019 FRDS

Back
FRDS > Noutati  > Veste bună: 110 milioane de euro pentru dezvoltare locală prin Granturile SEE și Norvegiene 2021–2028
Veste bună 110 milioane de euro pentru dezvoltare locală prin Granturile SEE și Norvegiene 2021–2028

Veste bună: 110 milioane de euro pentru dezvoltare locală prin Granturile SEE și Norvegiene 2021–2028

România face un nou pas important în parteneriatul cu Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Pe 13 mai 2026 au fost semnate acordurile oficiale pentru noua perioadă de programare SEE și Norvegiană 2021–2028.

În total, România va beneficia de aproximativ 600 de milioane de euro fonduri nerambursabile – cea mai mare alocare acordată până acum prin aceste mecanisme financiare. Investițiile vor susține domenii esențiale pentru viitorul comunităților: tranziția verde, inovația, cultura, consolidarea democrației și sprijinirea persoanelor vulnerabile.

Din această sumă, peste 110 milioane de euro vor fi gestionate de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), prin cel mai mare program dedicat dezvoltării locale. Finanțările vor susține proiecte concrete în domenii precum educația, incluziunea romilor, sănătatea și dezvoltarea comunităților vulnerabile.

Ce sunt Granturile SEE și Norvegiene? Pe scurt, reprezintă contribuția Islandei, Liechtensteinului și Norvegiei la reducerea diferențelor economice și sociale din Europa și la consolidarea cooperării dintre statele europene. De la aderarea României la Uniunea Europeană, țara noastră a beneficiat de peste un miliard de euro prin aceste mecanisme financiare – investiții care au contribuit la schimbări reale în comunități din întreaga țară.

Acest nou program reprezintă continuarea firească a sprijinului acordat în ultimii șapte ani celor peste 1000 de comunități dezavantajate. Atunci, 111 proiectele au contribuit direct la reducerea excluziunii sociale și la creșterea accesului la educație, servicii sociale, sănătate și locuire pentru zeci de mii de persoane vulnerabile din România, printr-un efort comun de consolidare a unor intervenții care pun oamenii și nevoile reale ale comunităților în centrul dezvoltării.

În perioada următoare, FRDS va continua procesul de consultare cu partenerii instituționali, organizațiile relevante și statele donatoare pentru definirea priorităților și structurii noului program.