Oportunitate de angajare! FRDS a scos la concurs două posturi de ofițeri de verificare cheltuieli proiecte
Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) intenționează să contracteze, prin concurs, doi Ofițeri verficare cheltuieli proiecte, cod COR 242104.
Atribuţii și responsabilități generale
- Respectă regulamentul de implementare aferent Mecanismului financiar SEE/ Norvegian 2014-2021, Acordul de program, Acordul de implementare a programului, Acordul de implementare privind gestionarea fondurilor externe nerambursabile şi legislaţia aplicabilă la nivel local, naţional, precum şi cea a Uniunii Europene aplicabilă, pe toată durata de implementare, precum şi procedurile operaţionale, aplicabile postului.
- Se asigură că proiectele implementate în cadrul programului contribuie la obiectivele generale ale Mecanismului Financiar SEE/ Norvegian 20014-2021, la rezultatele şi indicatorii specifici ai programului, în cadrul activităţilor de care este responsabil.
- Se asigură că proiectele sunt conforme cu Regulamentul, ghidurile emise de CMF, Acordul de Program, precum şi cu legislaţia aplicabilă şi a Uniunii Europene în cadrul activităţilor de care este responsabil.
- Se asigură că implementarea activităţilor de care răspunde se face în conformitate cu principiile economiei, eficienţei şi eficacităţii.
- Se preocupă continuu de perfecţionarea sa profesională.
- Asigură transparența și disponibilitatea documentelor, asigură înregistrarea și stocarea în formă electronică a documentelor.
- Sesizează şi raportează orice nereguli conform Procedurii operaţionale de nereguli.
- Identifică şi evaluează riscurile la nivelul activităţilor biroului şi le raportează responsabilului cu gestionarea şi ţinerea registrului riscurilor conform procedurii privind riscurile.
Atribuțiile specifice principale sunt: verificare financiară a rapoartelor și a bugetelor promotorilor de proiecte/beneficiarilor, monitorizarea din punct de vedere financiar a proiectelor repartizate din cadrul Programului Dezvoltare Locală.
Ofițerii verificare cheltuieli vor fi angajați pe baza de contract de muncă pe durată determinată de 3 ani cu posibilitate de transformare în durată nedeterminată, cu norma întreagă de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână, repartizate inegal, desfășurându-și activitatea la sediul FRDS/ la domiciliu (după caz), pe durata programului „Dezvoltare locală”. Perioada de probă este de 30 zile lucrătoare.
Pentru unul dintre posturi începerea activității are caracter imediat iar pentru celălalt data de începere a activității este 01.09.2021.